header_farabuton_v1
register-button_static_RO

Despre Cluj-Napoca

header

Cluj-Napoca este unul din cele mai mari orase din România, situat in inima Transilvaniei, una dintre capitalele istorice ale ţării noastre. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Cuvântul latin clusa înseamnă „închis” și se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Azi orașul este unul dintre cele mai importante centre academice, culturale, industriale și de afaceri din România.

Cateva obiective turistice din Cluj-Napoca:

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul a fost înființat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale perioadei următoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neîntreruptă, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din România și unul dintre cele mai prestigioase din Europa. Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular și mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupațiile populației transilvănene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completă a obiceiurilor din Transilvania.

www.muzeul-etnografic.ro

DESPRE-CLUJ-NAPOCA-2

Palatul Banffy

Palatul Bánffy din Cluj este cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din România, decoraţia arhitecturală în piatră fiind completată cu o serie de sculpturi cu valoare artistică deosebită realizate de Anton Schuchbauer. Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României. Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György (devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei). Din 1951 palatul gazduieste Muzeul National de Arta.

www.macluj.ro/palatul.html

banffy

Muzeul Național de Arta

Expozitia permanenta a Muzeului de Arta Cluj-Napoca este expusa in 21 de sali de la etajul cladirii, aici fiind selectate si prezentate publicului peste 13.000 de piese de pictură, sculptură, arte grafice si decorative. Alături de operele artiştilor români sunt expuse opere semnate de artişti de naţionalitate maghiară, germană, evreiască etc. care au activat în România.

www.macluj.ro

Biserica Sfântul Mihail

Biserica Sfântul Mihail din Cluj este un impresionant monument istoric și religios, unul dintre cele mai reprezentative edificii gotice din România. Construită între secolele XIV – XV, biserica se află în actuala Piața Unirii din Cluj, devenind unul dintre monumentele emblematice ale orașului.

Edificiul religios are 70 de metri lungime și o înălțime maximă de 80 de metri. Începând cu anul 2010, este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național.

Sfantul-Mihail

Grădina Botanică Alexadru Borza

Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca este considerată a fi una dintre cele mai frumoase astfel de grădini din lume. Aceasta este recunoscută la nivel internațional datorită numeroaselor plante care cresc aici, unele dintre ele foarte rare și spectaculoase, dar și datorită amenajării terenului din interiorul ei, propice dezvoltării speciilor de plante de pe toate meridianele lumii.

www.ubbcluj.ro/en/structura/sport/gradina_botanica

DESPRE-CLUJ-NAPOCA-5

Dealul Cetățuia

Dealul Cetățuii din Cluj-Napoca iși ia numele de la o fortificație austriacă din secolul al XVII- lea, considerată a fi una din cele mai vechi rămăsițe ale arhitecturii baroce din Transivlania. Cetațuia a fost construită pentru a asigura controlul asupra orașului, dupa trecerea Transilvaniei sub stăpanire austriacă, si a servit, periodic, si ca inchisoare a orasului. În prezent, Cetățuia este cu siguranță unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Cluj, atât pentru valoarea istorică pe care o are, cât și pentru minunata priveliște panoramică de care te poți bucura odată ajuns sus, pe zidurile ei.

cj4

Mai multe informații despre Cluj-Napoca puteți gasi pe www.visitclujnapoca.ro/.

PARTENERI
MEDIA

04
02
05
03
01